Guvernul a decis să extindă cu șase luni termenul de privatizare a Poștei, dar și să inițieze un proces de restructurare a companiei și „reașezare” a datoriilor în condițiile în care până marți, la expirarea termenului, niciun investitor nu a cumpărat caietul de sarcini.
Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Guvernului, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
„În perioada aceasta de șase luni, compania va fi restructurată inclusiv din punct de vedere al numărului de personal, iar datoriile vor fi reașezate, prin transformare în acțiuni sau reeșalonare, după care va fi inițiat efectiv procesul de privatizare”, au arătat sursele.
Potrivit acestora, ministrul Comunicațiilor a primit mandat ca în termen de o săptămână să redacteze un act normativ care să reglementeze situația companiei.